La data de 10 februarie 2020, Agenția Națională Antidoping din Republica Moldova a semnat un Acord de colaborare cu Academia de Științe a Moldovei. Documentul a fost semnat de către directorul general al ANAD, Artiom Jucov și președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu. La semnarea acordului au fost prezenți vicepreședintele AȘM, acad. Boris Gaina, secretarul științific general, dr hab., Liliana Condraticova, Angela Belinschi, șef secție juridică și resurse umane, reprezentanți ai secțiilor de științe, Aparatului Prezidiului AȘM, precum și directorul general-adjunct al ANAD, Elena Arhip.
În cadrul acestei ședințe s-a vorbit despre promovarea unui mod sănătos de viață, promovarea unui sport curat, fără dopaj etc. Totodată, au fost discutate problemele legate de dopaj, metode de prevenire și combaterea acestui fenomen. A fost subliniat și faptul că prin intermediul acestei colaborări, părțile ar putea atrage și finanțare externă, dopingul fiind o problemă internațională.
Prezentul Acord urmărește scopul de a stabili legături durabile dintre ambele părți în susținerea cercetărilor cu privire la dopajul în activitatea sportivă, părțile își vor conjuga eforturile în vederea promovării și încurajării cercetării antidoping, ce va contribui la dezvoltarea și implementarea de programe eficiente de control doping, de informare și educare pentru un sport fără dopaj.
Cu referire la metodele și mijloacele de colaborare, părțile vor organiza ședințe de lucru privind evaluarea situației curente și a necesităților în contextul prevenirii și combaterii fenomenului dopajului în sport. De asemenea, vor organiza, de comun acord, conferințe, ateliere de lucru, discuții tematice, mese rotunde cu referire la cercetările aferente fenomenului dopajului din sportul moldovenesc, examinarea practicii și standardelor internaționale și identificarea soluțiilor de ajustare la normele comunitare în domeniile relevante.
Primary tabs
Agenția Națională Antidoping din Republica Moldova a semnat un Acord de colaborare cu Academia de Științe a Moldovei
Informații de contact
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt , 180
of. 710-715
mun. Chişinău, Republica Moldova
MD-2004
tel/fax 373 22 820 815
E-mail: officeagency@anad.gov.md


