Government of the Republic of Moldova

National Anti-Doping Agency

A A A

Agency

Participarea Agenției Naționale Antidoping la cea de-a 20-a aniversare a Conferinței părților la Convenția Internaționale împotriva Dopajului în sport (COP 10)

Published on: Mon, 10/27/2025 - 10:31

În perioada 17-22 octombrie 2025, la sediul UNESCO din Paris, Republica Franceză, s-a desfășurat cea de-a 20-a Sesiune a Conferinței Părților semnatare la Convenția Internațională împotriva Dopajului în Sport. Republica Moldova a fost reprezentată în cadrul evenimentului de delegația Agenției Naționale Antidopig (ANAD), alături de excelența Sa, Corina Călugăreanu, Ambasadoarea Republicii Moldova în Republica Franceză.
Evenimentul a marcat două decenii de la adoptarea Convenției, și a oferit un cadru de reflecție asupra eforturilor comune ale statelor părți, pentru evaluarea bilanțurilor progreselor înregistrate la nivel global prin eforturi comune de protejare și promovare a
valorilor fundamentale, eticii, sănătății și integrității în sport. Conferința a reunit peste 150 de state părți, alături de observatori, experți și părți interesate implicate în mișcarea sportivă globală. Dialogul a vizat identificarea provocărilor
actuale prin consolidarea relevanței Convenției ca platformă unificatoare pentru cooperarea internațională în domeniul antidoping.
Deschiderea oficială a fost marcată de discursul doamnei Lidia Brito, director general adjunct interimar pentru științe sociale și umane din cadrul UNESCO, care a subliniat rolul esențial al guvernelor în protejarea încrederii, echității și egalității în sport, promovând un sport
curat și cinstit prin identificarea provocărilor și lupta împotriva dopajului. În intervenția sa, Secretarul general adjunct al Consiliului Europei,  Bjørn Berge, a declarat: „Astăzi ne-am reunit pentru a sărbători cea de-a 20-a aniversare a Convenției
UNESCO. Împărtășim aceleași obiective și dorim să creăm o abordare robustă și cuprinzătoare, în cooperare cu instituțiile naționale antidoping, care reprezintă prima linie de apărare, alături de activitatea importantă Agenției Mondiale Antidoping (WADA).”
Pe parcursul sesiunii, au fost evaluate realizările și provocările actuale în implementarea Convenției. De asemenea, a fost reafirmat angajamentul UNESCO de a sprijini consolidarea capacităților naţionale, astfel încât toate statele părți la Convenție să beneficieze echitabil de asistența tehnică și instituțională oferită prin programele de sprijin și dezvoltare, inclusiv strategii de dezvoltare și implimentare privind integritatea sportivă. Participarea Republicii Moldova la această sesiune reflectă angajamentul ferm al țării de a promova un sport curat, echitabil și transparent, în conformitate cu valorile și standardele internaționale stabilite de UNESCO, antidoping și Agenția Mondială Antidoping (WADA).

Informații de contact

bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt , 180

of. 710-715

mun. Chişinău, Republica Moldova

MD-2004

tel/fax 373 22 820 815

E-mail: officeagency@anad.gov.md