Government of the Republic of Moldova

National Anti-Doping Agency

A A A

Agency

UN NOU ACORD DE COLABORARE A FOST ÎNCHEIAT LA ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Published on: Wed, 06/01/2022 - 14:43

Pe 26 mai curent, Academia de Administrare Publică a încheiat un Acord de colaborare cu Agenția Națională Antidoping. Acordul a fost semnat de rectorul Academiei de Administrare Publică (AAP), Oleg BALAN, și directorul general al Agenției Naționale Antidoping (ANAD), Artiom JUCOV. La eveniment au participat și alte oficialități din ambele instituții.

Prin încheierea acestui acord se stabilește cadrul general de cooperare, reciproc avantajos, privind consolidarea capacităților funcționale ale instituției și a resurselor umane, capabile să contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului, la consolidarea integrității instituționale, domeniile de colaborare fiind competențele capitalului uman, politicile de integritate și formare și dezvoltare profesională în instituțiile partenere, proiecte comune, inclusiv, de cercetare și de dezvoltare a capacităților instituționale, stagii de practică a masteranzilor, evenimente de interes comun. În acord sunt stipulate, de asemenea, modalitățile de cooperare, de comunicare între părți, printre care promovarea, în rândul angajaților Agenției Naționale Antidoping a politicii de informare privind studiile de masterat, doctorat și de dezvoltare profesională, în vederea accesării acestora.
În cadrul discuțiilor, rectorul Oleg Balan, doctor habilitat, profesor universitar, a făcut o scurtă prezentare a Academii, referindu-se la restructurarea și modernizarea procesului de studii, înzestrarea instituției cu echipament tehnologic informațional performant, implementarea proiectelor în comun cu parteneri din țară și de peste hotare, mobilitatea academică, acreditarea unor programe de masterat și de doctorat, alte activități ce au transformat Academia într-un Centru de elită de pregătire a cadrelor înalt calificate pentru serviciul public al țării, sub aspectul că de calitatea studiilor la Academie depinde direct proporțional calitatea prestării serviciilor publice.
Dl Artiom Jucov a menționat, la rândul său, necesitatea instruirii în cadrul cursurilor de dezvoltare profesională de la Academie a angajaților ANAD, alte activități de perfecționare profesională a lor, oportunități majore fiind oferite, în acest context, de acordul încheiat între ambele instituții.
Conform unei frumoase tradiții a Academiei, în finalul întâlnirii rectorul Oleg Balan a înmânat oaspeților edițiile periodice ale Academiei – revistele „Administrarea Publică”, „Relații Internaționale Plus”, „Economia Socială” și ziarul „Funcționarul Public” cu placheta Academiei.
În scopul realizării obiectivelor, Părțile vor pune, reciproc, la dispoziție baza informațională, materială, precum și resursele umane necesare.

Informații de contact

bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt , 180

of. 710-715

mun. Chişinău, Republica Moldova

MD-2004

tel/fax 373 22 820 815

E-mail: officeagency@anad.gov.md